BRAȘOV. Competiție de schi între salvamontiști, la Predeal
Salvamontiști din județele Brașov, Prahova și Dâmbovița au participat, joi, la o competiție de schi, organizată în Predeal, de către structura locală Salvamont și de Primărie. Cupa Salvamont Predeal a avut la start 30 de salvamontiști.
„Un moment frumos, organizat pe finalul unui sezon greu, cu îngrijorător de multe accidente, organizat după încheierea unei zile de lucru, dar așteptat cu drag de către participanți și desfășurat într-o atmosferă specifică revederii cu oameni dragi”, au precizat reprezentanții Salvamont.
Măsurile de ordine publică au fost asigurate de jandarmii montani.
„Premergător acestei misiuni, jandarmii montani au desfășurat două sesiuni de pregătire, care au inclus, printre altele, găsirea persoanelor rătăcite după transmiterea coordonatelor GPS prin telefon, amaraje în zăpadă, schi alpin și recuperarea de persoane surprinse de avalanșă”, au explicat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.