BRAȘOV. O nouă acțiune din planul „Blocada” a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică
Polițiștii au efectuat un nou control, în baza planului de acțiune „Blocada” al Poliției Județene Brașov, care își propune să diminueze fenomenul infracțional și riscul rutier. Verificările au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe principalele artere rutiere de intrare/ieșire din municipiul Brașov. La acțiune au participat 23 de polițiști.
În total, au fost verificate 287 autovehicule, au fost legitimate 319 persoane și s-au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.300 lei.
„De asemenea, au fost constatate în flagrant cinci infracțiuni la regimul rutier, după cum urmează: unui bărbat în vârstă de 60 ani i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat); alți doi bărbați de 45 ani, respectiv 46 ani sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (0,50 mg/l, respectiv 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat)”, a informat, în această seară, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.