Economic

MFP. Românii pot cumpăra titluri de stat „Tezaur” de la unitățile Trezoreriei Statului până în 22 februarie

 

Românii pot cumpăra, până în 22 februarie 2019, de la unitățile Trezoreriei Statului, titluri de stat „Tezaur”, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Totodată, le pot achiziționa până în 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Titlurile de stat „Tezaur” au fost lansate în 4 februarie 2019, sunt în formă dematerializată și au o valoare nominală de 1 leu. Acestea au scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5% și 5%. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă această calitate”, se arată în comunicatul de presă al MFP.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune și eventualele modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro (secțiunea „Tezaur”), www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button