112

BRAȘOV – Făgăraș. Polițiștii, chemați la Pediatrie

 

Paznicii spitalului din Făgăraș, dar și polițiștii au fost chemați, ieri, la Secția de Pediatrie, după ce una dintre mămicile internate acolo ar fi devenit agresivă cu bebelușul ei în vârstă de cinci luni. Din câte se pare, tânăra de 19 ani ar fi devenit recalcitrantă în urma unui conflict cu o colegă de cameră și ar fi început să-l zgâlțâie pe copil.

„Mămică ar fi zgâlțâit bebelușul de cinci luni, pe fondul unei tulburări nervoase. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie“, a declarat, pentru fagarasultau.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

La spital au ajuns și reprezentanții Protecției Copilului din cadrul Asistenței Sociale, cărora tânăra le-a spus de cearta cu cealaltă femeie, care susținea că nu are grijă de copil și că bebelușul plânge prea mult. De la acea acuzație și până la injurii și ceartă a mai fost doar un pas.

Reprezentanții de la Asistență Socială le-au declarat jurnaliștilor făgărășeni că bebelușul era îngrijit, iar motivul internării a fost o infecție respiratorie. Cazul va fi monitorizat în continuare de asistenții sociali.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button