BRAȘOV. Corona, două meciuri în 10 zile cu CSM București
Corona Brașov va avea parte de un program infernal în perioada următoare, până pe 10 martie când Liga Națională de handbal feminin se va întrerupe. Totul începe pentru formația antrenată de Ion Crăciun cu două meciuri în 10 zile cu CSM București.
Prima încleștare cu gruparea campioană va avea loc pe 6 februarie, de la ora 17.30, în Capitală, în runda a 15-a a Ligii Naționale. Patru zile mai târziu, echipa noastră se va duela cu CSM Slatina, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”. Va urma apoi un nou duel cu CSM București, pe 16 februarie, pe teren propriu, în 16-imile Cupei României. Până la întreruperea campionatului, Corona va mai juca patru meciuri, cu CSM Galați (deplasare, 24 februarie), Măgura Cisnădie (acasă, 27 februarie), Gloria Bistrița (acasă, 3 martie) și Dunărea Brăila (deplasare, 10 martie).
Pe lângă programul infernal, tehnicianul Ion Crăciun are și mari probleme de lot. Ciuciulete, Chiper, Buceschi, Vetkova și Tămaș sunt pe lista indisponibilelor.
„Este o perioadă grea pentru că avem multe accidentări, dar nu avem ce face, suntem obligaţi să găsim soluţii şi să le lăsăm pe fetele cu probleme medicale să se recupereze cât mai bine. Sper ca victoria cu Clujul să fi dat un moral bun fetelor şi să aibă mai multă încredere în ele şi în echipă, iar asta să se vadă şi în joc şi în rezultate”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.