Reorganizare importantă la ANPC: Apare o direcție separată pentru bănci și IFN, în subordinea președintelui
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care schimbă structura Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), anunţă Profit.ro, care anticipase această modificare. Serviciul de produse financiare va deveni o direcție separată, subordonată direct președintelui Autorității, fiind până în prezent în subordinea directorului general, potrivit organigramei. Schimbarea aduce modificarea schemei de personal, iar o asociație de protecție a consumatorilor susține că anumite persoane care au avut legătură cu controlul băncilor ar putea fi îndepărtate de această zonă.
Hotărârea de Guvern este motivată de fuziunea prin absorbție a laboratoarelor de certificare LAREX și a fost pusă în dezbatere publică la începutul lunii noiembrie. Guvernul aduce, însă, și o modificare organizatorică importantă în activitatea de control și sancțiune a băncilor și instituțiilor financiare nebancare, prin înființarea unei direcții separate, un grad birocratic mai ridicat față de rangul de serviciu în care serviciile financiare erau încadrate până acum. Controlul băncilor trece, astfel, din subordinea directă a Direcției Generale de Control și Supraveghere, unde director general este Paul Anghel, în subordinea președintelui ANPC, Marius Pârvu, și urmează să aibă un nou director. Până acum, șef de serviciu pentru produse și servicii financiare a fost Mihaela Lazea. Anghel și Lazea au semnat mai multe decizii prin care băncile au fost sancționate, inclusiv cele două sancțiuni în cazul creditelor cesionate în Olanda de către Bancpost și OTP Bank. Comisarul Dumitru Manțu, din cadrul structurii județene de protecție a consumatorilor din Constanța, acuza, recent, conducerile succesive ale ANPC de pasivitate și chiar sprijinire a practicilor bancare prin care debitorii au fost păgubiți cu sute de milioane de euro, inclusiv prin modul în care au fost stabilite dobânzile contractuale ca urmare a modificării legislației, în timp ce Autoritatea s-a axat pe sancționarea firmelor mici și mijlocii pentru abateri minor. Manțu, de la care au pornit sancțiunile pe cesiunile de creanțe, preluate apoi de către ANPC, l-a acuzat și pe Marius Pârvu de ipocrizie și falsitate pentru afirmațiile de la numirea de către Guvern în fruntea Autorității că va face din consumatori prioritatea instituției. Potrivit surselor Profit.ro, conducerea Autorității s-ar fi opus deciziei de a sancționa Bancpost și OTP Bank pentru cesiunile de creanțe. Pe de altă parte, legea nu permite președintelui ANPC să intervină în actele de control și în procesele-verbale de contravenție. Asociația CREDERE (care reuneşte clienţi păgubiţi, inclusiv cei cu credite în franci elveţieni) susține că scopul reorganizării ar fi „scoaterea din schemă a celor trei persoane care au sancționat în mod drastic două bănci din România”, adică a lui Anghel, Manțu și Lazea. „Reorganizarea unei instituții nu ar trebui să presupună niciodată eliminarea oamenilor profesioniști, verticali, corecți. Din păcate, se pare că aceasta este una dintre metodele prin care se elimină oamenii incomozi din instituțiile de stat”, se arată într-un comunicat al CREDERE. Asociația de protecție a consumatorilor mai susține că se bazează pe „surse credibile” în formularea acuzațiilor. Hotărârea de Guvern prevede că, pentru noua direcție de produse și servicii financiare, posturile vor fi ocupate prin concurs, iar angajații vor avea statutul de funcționar public.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.