Update. BRAȘOV. Femeia rănită în accidentul de pe DN 1, dintre Șercaia și Perșani, a decedat
Femeia în vârstă de 38 de ani care era în comă în urma accidentului rutier produs astăzi, între un TIR și un autoturism, pe DN 1, pe tronsonul dintre Șercaia și Perșani, a decedat, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
„Femeia a fost declarată decedată, din păcate. S-au aplicat manevre de resusitare mai bine de 45 de minute”, a declarat sursa citată.
„În această dimineață, în jurul orelor 10.00, un bărbat în vârstă de 46 ani, cetățean al Republicii Moldova, a condus un autoturism marca Toyota pe DN 1, dinspre Brașov către Făgăraș, iar la km 216+900, într-o curbă periculoasă la dreapta, marcată și semnalizată corespunzător, în condițiile unui carosabil uscat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sens opus și a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat de 31 ani, din Sibiu. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane, pasager în autoturismul Toyota și vătămarea corporală a șoferului autoturismului, ambii cetățeni ai Republicii Moldova. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a detaliat și reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.