Expres

Autoritățile egiptene au început o investigaţie după ce un cuplu s-ar fi fotografiat nud în vârful Marii Piramide

 

Un fotograf danez a stârnit indignare în Egipt după ce fotografii în care apare nud alături de o femeie în vârful Marii Piramide din Giza au făcut înconjurul reţelelor de socializare, relatează news.ro. Hvid este specializat în fotografii făcute la înălţime şi portofoliul său include numeroase nuduri realizate pe acoperişuri sau macarale, în diferite locuri din lume. Înregistrările video şi fotografiile cu Andreas Hvid urcând cea mai înaltă dintre cele trei mari piramide, dar şi nud alături de partenera sa, i-au indignat pe oficiali şi pe egipteni. Ministrul egiptean al Antichităţilor a transmis un comunicat în care a afirmat că incidentul „încalcă bunele moravuri”. El a cerut ca o investigaţie să fie făcută de procurorul general, scrie NBC News.
Este sută la sută modificată în Photoshop. Nu există posibilitatea ca cineva să intre noaptea în zona piramidelor. Acelea nu sunt pietrele de pe Marea Piramidă. Sunt prea mici”, a spus Zahi Hawass, arheolog, fost ministru al Antichităţilor şi fost director al Platoului Giza.
 
Ashraf Mohi, directorul Platoului Giza, a spus că primul pas în această investigaţie este să fie demonstrat dacă imaginile sunt reale. El a afirmat că pedepsele ar putea fi date în funcţie de stricăciunile comise. Dacă se dovedeşte a fi adevărat, Hvid nu este primul care încalcă regulile. Un adolescent german a fost arestat în 2016 după ce a scrijelit piramida în timp ce nu era privit de paznici.
În Egipt, cei care sunt condamnaţi pentru acte indecente comise în public primesc până la 1 an de închisoare şi amendă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button