BRAȘOV. Accident provocat de un șofer băut
Un accident a avut loc în această după-amiază în Făgăraș. Coliziunea a fost provocată de un șofer băut.
„În data de 05.12.2018, în jurul orelor 16.30, un bărbat în vârstă de 45 ani din Făgăraș care conducea un autoturism pe str. Negoiu, din direcția gară spre centru, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 69 ani. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto de 45 ani avea RCA-ul expirat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pt conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea șoferul a fost sancționat contraventional pt lipsa RCA”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.