Politic

BRAȘOV-PREJMER. Bonusuri de la bugetul local pentru copiii cu rezultate deosebite la concursuri, la inițiatica consilierului local Cătălin Popa

 

După luni bune de insistență din partea unor consilieri și amânări repetate la dezabatere, în cadrul ședinței de Consiliu Local Prejmer din săptămâna care tocmai a trecut a fost adoptat Proiectul de Hotarâre inițiat de consilierul local PMP Cătălin Popa cu privire la acordarea de premii copiilor/elevilor/sportivilor care, în urma participării la olimpiade, concursuri și competiții la faza națională și internațională, au obținut premii.

Astfel, pentru rezultatele obținute la faza internațională, se vor acorda premii cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. Pentru faza națională, bonusul va fi între 1.000 și 3.000 de lei, iar pentru mențiune sau premiul special la concursuri se vor acorda câte 500 de lei.

Inițiatorul proiectului, Cătălin Popa, a declarat: „După lungi dispute am reușit! De acum, rezultatul eforturilor susținute în timp și cu sacrificii de către copiii comunității vor fi răsplătite în urma adoptării acestui proiect. Deși Executivul Primăriei mi-a pus zeci de piedici, acum am primit acordul Consiliului Local să putem oferi un minim de apreciere copiilor și tinerilor prejmereni, care de-a lungul anilor, prin perseverența și truda lor dar și a părinților lor, au adus cinste și onoare localității în care m-am născut”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button