Lifestyle

A murit scriitorul și scenaristul William Goldman

 

Scriitorul William Goldman, în vârstă de 87 de ani, scenarist premiat de două ori cu premiul Oscar pentru scenariul original „Butch Cassidy and the Sundance Kid” (1969) şi adaptarea „All the President’s Men” (1976), a murit joi noapte, în casa lui din Manhattan, scrie Variety. Presa americană scrie că prolificul scriitor şi scenarist a murit din cauza unei pneumonii. Goldman și-a transpus multe dintre romane în scenarii de film care au fost apoi ecranizate. Printre acestea se numără romane precum „Magic’, „The Princess Bride’ şi „Marathon Man’. Între cărţile sale s-au remarcat „Adventures in the Screen Trade’ şi „Hype and Glory’. A semnat peste 30 de scenarii şi a fost colaborator necreditat al unora ca „Indecent Proposal’, „The Right Stuff’ şi „Good Will Hunting’, dar şi „The Last Action Hero’, cu Arnold Schwarzenegger. Goldman a avut o strânsă legătură profesională cu Robert Redford, astfel că a fost desemnat să adapteze „All the Presidents Men’, bazat pe investigaţia Watergate făcută de Carl Bernstein şi Bob Woodward, în 1976. Filmul a câştigat patru Oscaruri. William Goldman a fost căsătorit cu fotografa Ilene Jones din 1961 până în 1991, când au divorţat. A avut două fiice, Jenny şi Susanna.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button