Expres

BRAȘOV. Adela, o fetiță cu paralizie cerebrală, poate deveni un copil sănătos cu ajutorul nostru

 

La trei ani și opt luni, o fetiță din Brașov nu poate sta în șezut, iar mersul îi este străin. Adela s-a născut cu paralizie cerebrală și este dependentă de părinți. Face recuperare de la vârsta de șase luni și vorbește greu. Este însă un copil vesel, care are o mare șansă de vindecare și independență. Pentru asta însă trebuie să traverseze Atlanticul și sa facă, în Statele Unite, două operații costisitoare. Noi o putem ajuta.

Adela adoră să meargă în parc și să se joace dar joaca ei cere, de fiecare dată, ajutor. Mama și tata au grijă ca fetița să se bucure, dar și să nu se accidenteze. Copila a suferit deja prea mult. Nota 10 primită la naștere a fost, în cazul Adelei, o amăgire. „Adela a fost născută natural, cu nota 10, nimic nu spunea că ar fi vreo problemă. Am sesizat ceva probleme pe la vârsta de două luni, dar abia pe la șase luni am reușit să obținem un diagnostic, care e unul crunt: tetroareză spastică (paralizie cerebrală)”, spune Florentina Negoiţă, mama Adelei.
Paralizia cerebrală i-a afectat Adelei mâinile, picioarele și vorbirea. De la șase luni face terapii zilnice, costisitoare și cu rezultate insuficiente. „Ea nu reușește încă să stea în șezut singură, nu merge nici măcar în patrupedie, în picioare, nici atât”, adaugă mama fetiţei.
Pentru Adela, fiecare pas este o bucurie sprijinită de părinți. Independența la joacă și alergat i-ar oferi însă copilei fericirea deplină. „De curând am aflat despre o operație, în Statele Unite se întâmplă, care ne-a oferit o șansă. Din păcate, operația asta costă foarte mult, este mult peste puterile noastre financiare: costurile se ridică undeva la 56.000 de euro”.
Suma acoperă operația la coloană, rizotomia dorsală selectivă, și o intervenţie ortopedică pentru alungirea tendoanelor acum distruse. „Avem nevoie de ajutor pentru a strânge acești bănuți. Este șansa ei, este singura șansă, doar dacă ajungem acolo Adela poate să aibă o viață normală”.

„Gărgărița vrea să zboare” – eveniment caritabil duminică

Un eveniment caritabil va avea loc mâine, 4 noiembrie, la Brașov, în scopul strângerii de fonduri pentru operația Adelei. Inițiativa organizării evenimentului îi aparține unei familii de tineri din județul Covasna. Părinți la rândul lor, Ciprian și Cristina și-au dorit să facă tot ce pot pentru micuța Adela. Celor doi tineri li s-au alăturat, apoi, mulți oameni cu suflet mare, astfel ajungându-se să se organizeze un eveniment de amploare, duminică, 4 noiembrie, la „Coresi Shopping Resort”, Brașov, pentru susținerea micuței. „Vă invităm alături de noi, să o ajutăm pe Adela, o fetiță minunată și veselă, să aibă șansa la o viață normală, așa cum merită fiecare copil! Adela a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică (paralizie cerebrală), la doar 6 luni, o boala ce îi afectează mâinile, picioarele și vorbirea. Asociația «Gărgărița vrea sa zboare». înființată de părinții Adelei, are ca scop strângerea celor 50.000 euro necesari pentru operația chirurgicală pe coloană, care este programată în luna decembrie 2018 (…). Vă așteptăm în «Coresi Shopping Resort», cu mic cu mare, să fim alături de Adela, participând în același timp, la o super petrecere cu Zumba, Tae-Bo, personajele Disney preferate: Minnie și Mickey Mouse, Ana și Elsa, Sofia și mulți alții! Atmosfera va fi întreținută de activități interactive adresate copiilor: ateliere de creație, jocul baloanelor de săpun, pictură pe față și multe alte surprize! Haideți să ajutăm o fetiță să se bucure de viață!”, au transmis organizatorii. 
Putem să vă mai dezvăluim din suprize: momente spectaculoase de acrobație, de iluzionism și prestidigitație, dans inedit al mămicilor din grupul Babywearing.
Evenimentul va începe la orele 13.00, toate fondurile strânse fiind destinate realizării operației Adelei.

De asemenea, dacă vreţi să ajutaţi aveţi la îndemână mai multe conturi, titular fiind mama fetiţei, Negoiţă Florentina Lenuţa:

RO63BTRL00801201526071XX (lei)

RO12BTRL00801201526071XX (EUR)

RO46BTRL00802201526071XX (USD)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button