Suspectul în atacul armat din Pittsburgh a pledat nevinovat
Robert Bowers, suspectul acuzat că a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh, SUA, a pledat nevinovat, scrie BBC. Bowers, în vârstă de 46 de ani, a cerut un proces cu juraţi, conform presei americane. El este subiectul a 44 de capete de acuzare privind crimă, crime motivate de ură, obstrucţionarea desfăşurării unor practici religioase şi alte infracţiuni. Procurorii cer pedeapsa cu moartea. Autorităţile au numit atacul de la sinagoga Tree of Life ca fiind cel mai grav incident antisemit din istoria SUA. Ieri, procurorii au adăugat 15 capete de acuzare la cele 29 deja existente pentru Bowers, ajungând la 44 în total. Bowers le-a transmis poliţiştilor imediat după ce a fost arestat că „toţi evreii trebuie să moară”, conform documentelor autorităţilor. Presupusele conturi de pe reţelele sociale ale lui Bowers conţin postări antisemite şi anti-imigraţie, inclusiv un mesaj în care era precizat: „Nu pot să stau pe margine şi să privesc… Mă bag”. Mesajul a fost postat chiar înainte de atacul de sâmbătă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.