Expres

Amenzi pentru nereguli privind comercializarea rechizitelor și uniformelor școlare

 

Comisarii Protecției Consumatorilor au efectuat o acțiune de control, la nivel național, pentru a verifica modul în care sunt comercializate rechizitele și uniformele școlare.

Activitățile au avut loc înainte de începerea anului școlar 2018 – 2019 și s-au încheiat cu aplicarea a sute de sancțiuni, potrivit bilanțului făcut public, astăzi, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Astfel, în ce privește vânzarea de rechizite, au fost controlați 551 de operatori economici, iar la aproximativ 60% dintre ei s-au constatat abateri de la prevederile legale, motiv pentru care au fost aplicate 139 de amenzi contravenționale, în valoare de 546.300 lei și 228 de avertismente. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 173.327 de lei.

Pe segmentul vânzării de uniforme școlare au fost controlați 162 de operatori economici, iar la aproximativ 56% dintre ei au fost constatate abateri ce au fost „taxate” cu 64 de amenzi contravenționale, în valoare de 154.000 lei și 69 de avertismente.

Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 47.444 lei.

În cadrul acțiunilor de control au fost descoperite abateri de etichetare, de informare, de afișare a prețurilor, privind promoțiile etc..


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button