Exclusiv. BRAȘOV. Percheziții în Codlea, la doi inși care ar fi furat telefoane mobile de 15.000 de lei, dintr-un magazin
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Codlea și un tânăr de 19 ani de loc din Ghimbav, stabilit fără forme legale tot la Codlea, au fost arestați preventiv, în week-end, după ce ar fi spart două magazine și ar fi furat bunuri în valoare totală de 18.000 de lei.
În cadrul anchetei, polițiștii au efectuat două percheziții la imobilele în care locuiesc cei doi suspecți, ocazie cu care au găsit mare parte din bunurile sustrase.
„Polițistii din Codlea, împreună cu cei de la Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții domiciliare la imobilele unde aceștia locuiesc, ambele în Codlea, în continuarea cercetărilor în cadrul a două dosare penale privind două furturi din societăți comerciale de pe raza localității Codlea, comise prin efracție, în noaptea de 3 spre 4 octombrie. În urma perchezițiilor, au fost identificate bunuri dintre cele sustrase din societățile comerciale. Dintr-un magazin au fost sustrase telefoane mobile și aparatură electronică în valoare de aproximativ 15.000 lei, iar din celălalt – sticle cu băuturi alcoolice în valoare de aproximativ 3.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70 la sută”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent șef Gabriela Dinu, fiind întrebat cu privire la caz.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar sâmbătă au fost arestați preventiv, la decizia Judecătoriei Brașov.
Instanța a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru furt calificat, dar decizia poate fi contestată de inculpați.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.