BRAȘOV. Verde la educație pentru circulație (foto)
Poliția Română a desfășurat sâmbătă, pentru al șaselea an consecutiv, campania națională „Verde la educație pentru circulație”, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecții interactive organizate simultan în parcările unui lanț de magazine partener în cadrul proiectului.
Ediția din acest an a avut loc în parcările a 221 de magazine, inclusiv în județul Brașov (vezi foto).
„«Verde la educație pentru circulație» este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive”, au precizat reprezentanții Poliției Române.
În prima parte a evenimentului, cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulație și au primit informații esențiale pentru siguranța lor, ca pietoni, iar în a doua parte au putut aplica cunoștințele dobândite, printr-un joc interactiv de circulație rutieră. La finalul acesteia, toți copiii participanți au primit premii.
„Scopul Poliției Române este acela de a se asigura că cetățenii sunt în siguranță, oriunde și oricând. De aceea, Campania «Verde la educație pentru circulație» este atât de importantă, pentru că reprezintă o oportunitate pentru ca cei mici să afle care sunt regulile de circulație și de ce sunt acestea utile, atunci când vine vorba de siguranța lor”, a declarat domnul chestor de poliție Florentin Brăcea, director al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.