112

[ViDEO] BRAȘOV. Accident pe DN 13! Un TIR a căzut peste un autoturism! Update: O victimă decedată, alta rănită grav (FOTO și VIDEO)

  • img-20180922-wa0020.jpg
  • IMG-20180922-WA0023_257279.jpg
  • IMG-20180922-WA0027_257277.jpg
 
Update 4 (cum s-ar fi produs tragedia): „În jurul orei 21.00, un bărbat de 42 ani, din Țăndărei, care a condus un TIR ce transporta animale (oi), pe DN 13, banda nr.2, spre Brașov, între localitățile Fișer și Bunești, la km 76 + 700 m, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat peste un autoturism înmatriculat în Brașov, cu patru ocupanți, condus de o femeie de 23 ani, pe banda nr. 1, în aceeași direcție. Din accident a rezultat decesul unui pasager de pe bancheta din spate din autoturism și rănirea celorlalți ocupanți. Conducătorii auto au fost testați și nu consumaseră băuturi alcoolice. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu.
 
Update 3: Din nefericire, una dintre victime a decedat. Cealaltă persoană care a fost extrasă din autoturism este conștientă, dar prezintă traumatism abdominal și traumatism de coloană cervicală, conform plt. maj. Luiza Dănilă. O a treia persoană, o femeie, a fost asistată medical. Conform sursei citate, femeia ar fi ieșit singură din autoturism și prezintă escoriații. 
 
————
 
Update 2: Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, TIR-ul a intrat în balans într-o curbă de la kilometrul 76+850 de metri şi s-a răsturnat peste autoturism.
 
————
 
Update 1: Cele două victime sunt inconștiente. Va ajunge la locul accidentului, în scurt, un echipaj de descarcerare solicitat în spijin de la ISU Mureș, se deplasează de la Sighișoara.
 
————
Un accident rutier grav a avut loc, în această seară, pe DN 13, între Rupea și Fișer (județul Brașov. Din primele informații, un TIR s-a răsturnat peste un autoturism, iar două persoane au rămas încarcerate.
 
La fața locului se deplasează la fața locului echipajul de descarcerare grea, 3 echipaje SMURD, două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă și cu modul de descarcerare și SVSU Rupea, conform purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, plt. maj. Luiza Dănilă.
 
Revenim cu informații!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button