Firmă amendată cu 16.000 de lei, în urma unui control silvic la care a participat și Garda Forestieră Brașov
Polițiști de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice al IJP Harghita și specialiști de la Garda Forestieră Brașov au efectuat un control la o unitate economică de profil din zona Odorheiu, județul Harghita, zilele trecute, în urma căruia au descoperit mai multe nereguli ce au fost sancționate cu două amenzi însumând 16.000 de lei.
Potrivit unui comunicat remis,astăzi, de IJP Harghita, s-a constatat că un volum de 17,91 mc cherestea de esenţă rășinoase era deținută fără documente de proveniență, iar un volum de 9,72 mc lemn de foc a fost expediat fără să fie întocmite documente de însoțire.
Prin urmare, pe lângă a da amenzi, echipa mixtă de control a confiscat faptic cheresteaua în valoare de aproape 14.000 de lei și a confiscat valoric lemnul de foc, în valoare de aproximativ 1.300 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.