Expres

Proteste în faţa penitenciarelor

 

Sindicaliștii din penitenciare vor protesta în stradă, în perioada 7 – 27 septembrie, urmând ca pe 3 octombrie să organizeze miting la Ministerul Justiţiei, pentru a cere condiții de lucru mai bune, precum şi demisia ministrului Tudorel Toader, conform unui comunicat semnat de Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„Solicităm rezolvarea urgentă a revendicărilor ce țin de îmbunătățirea condițiilor de lucru și de respectarea drepturilor salariaților, dar și demiterea ministrului Tudorel Toader pentru incompetență”, au transmis sindicaliştii.

Penitenciarul Codlea (judeţul Braşov) nu se numără printre unităţile ai căror angajaţi vor protesta în faţa penitenciarelor. Pe listă sunt, în schimb, penitenciarele din Botoşani, Târgu Mureş, Mărgineni, Vaslui, Găeşti, Bacău, Târgu Jiu, Mioveni, Iaşi, Gherla, Târgşor, Poarta Albă, Ploieşti, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Craiova, Slobozia şi Galaţi. De asemenea, se va protesta în faţa Penitenciarului Spital Târgu Ocna.

„Ministrul Justiției a promis acum un an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate”, se plâng sindicaliştii.

Potrivit acestora, în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare neplătite, deşi „ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la plata orelor suplimentare restante ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite”.

Astfel, ei solicită plata orelor suplimentare restante şi a celor curente.
Sindicaliştii mai cer stoparea „împuternicilor ilegale” şi reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere. „Însuși directorul general al ANP Marian Dobrică este imputernicit peste limita legală”, scrie în comunicat.
Protestatarii cer şi aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018, pentru a se elimina discriminările salariale.

Pe lista revendicărilor se mai numără „aprobarea Statutului polițistului de penitenciare”, şi „încetarea abuzului asupra pensionarilor” – cerându-se, la al doilea punct, eliminarea din legislație „a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor”.

FSANP a avertizat că, dacă autoritățile nu vor reacționa la proteste, se ia în calcul blocarea activității penitenciarelor.

În paralel, FSANP continuă acțiunile în justiție împotriva ministrului Tudorel Toader, și a directorului general al ANP, Marian Dobrică, pentru abuz în serviciu în legătură cu semnarea unor ordine și decizii ilegale.

Calendarul protestelor:

7 septembrie 2018 – Penitenciarul Botoșani (ora 12.00)
12 septembrie 2018 – Penitenciarul Târgu Mureș (ora 13.00), Penitenciarul Mărgineni (ora 09.00)
14 septembrie 2018 – Penitenciarul Arad (ora 10.00), Penitenciarul Vaslui (ora 08.00), Penitenciarul Găești (ora 10.00)
16 septembrie 2018 – Penitenciarul Poarta Albă (ora 10.00)
19 septembrie 2018 – Penitenciarul Bacău (ora 09.00), Penitenciarul Spital Târgu Ocna (ora 09.00), Penitenciarul Târgu Jiu (ora 10.00), Penitenciarul Iași (ora 13.00)
25 septembrie 2018 – Penitenciarul Mioveni (ora 10.00), Penitenciarul Gherla (ora 10.00), Penitenciarul Târgșor (ora 10.00), Penitenciarul Ploiești (ora 09.00)
26 septembrie 2018 – Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin (ora 10.00)
27 septembrie 2018 – Penitenciarul Giurgiu (ora 10.00), Penitenciarul Pelendava – Craiova (ora 10.00), Penitenciarul Slobozia (ora 09.00), Penitenciarul Galați (ora 09.00)
3 octombrie 2018 – Ministerul Justiției (ora 12.00)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button