112

Încă un urs a fost omorât de un autovehicul pe autostrada A1

  • IMG-20180820-WA0002_255707.jpg
 

După ce un urs a fost lovit mortal de o camionetă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe autostrada A1 Sibiu – Orăştie, noaptea trecută un alt exemplar a avut aceeaşi soartă tragică.

Al doilea incident, în care a fost implicat un autoturism, a avut loc la o distanţă de aproximativ şase kilometri de primul, respectiv la km 262 (în zona tunelului).

„Din fericire nici o persoană nu a fost rănită, iar maşina a avut avarii minime. Leşul va ajunge la Direcţia Sanitară Veterinară şi o să notificăm şi Prefectura Sibiu, pentru că deja vorbim de un fenomen, nu de incidente izolate”, a explicat reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes.  

DRDP Braşov solicită să fie luate măsuri, pentru ca astfel de cazuri să nu se repete la infinit.

„Din păcate, urşii nu sunt opriţi de garduri, pentru că sunt foarte buni căţărători. Deci trebuie alte măsuri. Problema este că, deşi noi nu putem să facem nimic pentru a-i ţine departe de autostradă, noi suntem cei care plătim despăgubirile. Deja avem un proces pe rol (n.r. în urma unui incident de anul trecut)”, a precizat Robert Elekes.

 

CITIŢI ŞI:

Un urs a fost lovit mortal de o camionetă, pe autostradă (FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button