BRAȘOV. Din cauza problemelor medicale, Corona renunță și la turneul de la Roman
Corona Brașov nu va mai participa la turneul amical de la Roman. Oficialii clubului au luat această decizie, întrucât mai multe jucătoare sunt indisponibilie din cauza problemelor medicale.
Astfel, după Eliza Buceschi, Laura Chiper, Sorina Târcă, Daria Bucur, Larisa Tămaş şi Bianca Tiron, care nu sunt încă refăcute, portarul Diana Popescu s-a accidentat la antrenamentul de ieri. Ea are probleme musculare, iar în urma rezultatului RMN-ului va urma programul de recuperare.
„Avem din păcate mai multe fete care acuză diferite dureri, pe lângă cele care sunt deja în repaus după injecţiile făcute pentru a trata nişte afecţiuni mai vechi. După ce luni seara s-a accidentat şi Diana Popescu, am decis după o discuţie cu întreg staff-ul că este mai bine să nu forţăm şi să participăm la turneul de la Roman, cu un număr redus de jucătoare. Nu vreau să riscăm şi să mai apară şi alte probleme pentru că se apropie startul campionatului şi trebuie să fim în formă cât mai bună”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.
În aceste condiții, ultimele amicale ale Coronei înainte de startul campionatului vor fi cele de la Koprivnica, de la finalul lunii, cu Podravka, Krim Ljubljana şi Pogo Szczecin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.