Economic

Aplicația pentru înscrierile la Târgul Naţional pentru Artizanat și Meșteșuguri rămâne deschisă până în luna septembrie

 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a anunțat, astăzi, că aplicația pentru înscrierile la „Târgul Naţional pentru Artizanat și Meșteșuguri”, organizat în cadrul „Programului multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului”, va rămâne deschisă până la începerea evenimentului, în luna septembrie.

Prin urmare, artizanii și meșteșugarii care doresc să beneficieze de finanțare nerambursabilă pentru promovarea produselor proprii trebuie să aplice online, accesând link-ul: https://programenationale2018.aippimm.ro/inscriereMestesug2018/

„Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții, Promovarea Exportului București și Muzeul Național al Satului «Dimitrie Gusti» au început colaborarea pentru organizarea, la finalul lunii septembrie, a «Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri». Aplicanților selectați în ordinea înscrierii li se asigură participarea gratuită la târg. De asemenea, prin program, vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora, în valoare maximă de 2.000 lei, precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfăşurării evenimentului, în valoarede maximum 1.600 lei/beneficiar pentru maxim patru nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

Programul urmăreşte, prin organizarea unui târg naţional pentru artizanat şi meşteşuguri, susţinerea micilor meşteşugari în promovarea produselor proprii şi conservarea şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone prin: câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii; stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală; creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia; îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii; dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale și promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button