Expres

BRAŞOV. În ce condiţii este (i)legal să circuli cu mopedul

 

Mopedele sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pentru a putea circula pe drumurile publice şi pot fi utilizate doar de persoane care au împlinit minim 16 ani. Mopedele trebuie să aibă asigurare obligatorie de răspundere civilă și inspecție tehnică periodică valabile și să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. „Persoanele care nu posedă permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de legislație rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, au amintit reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov.

Se interzice conducătorilor de mopede:

-să învețe să conducă vehiculele pe drumurile intens circulate;
-să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
-să circule în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor ori substanțelor stupefiante, sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
-să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un alt vehicul;
-să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare, sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizare sonoră;
-să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.

Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de mopede sunt obligați să aibă asupra lor cartea de identitate și certificatul de absolvire a cursurilor de legislație rutieră și certificatul de înregistrare a vehicului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button