Sport

CUPA MONDIALĂ 2018. Europa vs. America de Sud în prima zi a sferturilor

 

Sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia debutează mâine cu două partide între formații din Europa și America de Sud.

De la ora 17.00, la Nijni Novgorod, Franța, finalista ultimului Campionat European, se duelează cu Uruguay, prima campioană mondială a fotbalului.

După prestații modeste în faza grupelor, „cocoșii” au impresionat din punct de vedere ofensiv, în confruntarea din oprimi cu Argentina. Toată atenția va fi din nou pe Kylian Mbappe, omu despre care presa din Spania spune că Real Madrid oferă o sumă fabuloasă, 272 milioane de euro.

„Am demonstrat că suntem o echipă adevărată, o formație cu adevărat puternică. Scopul nostru este să mergem până la capăt în această competiție și cred că putem face acest lucru. Atmosfera în lot este una excelentă. Avem toate ingredientele pentru a reuși”, a declarat mijlocașul Steven Nzonzi.

De partea cealaltă, sud-americanii au o mare problemă, accidentarea „Matadorului” Edinson Cavani.

„Au fost şi alte meciuri în care nu a jucat Cavani şi ne-am descurcat bine. Acum, situaţia este una diferită şi va fi greu fără el”, a punctat Luis Suarez.

„Va fi un meci foarte greu. Franța are jucători foarte rapizi la mijloc. Am analizat însă și punctele sale slabe și o putem surprinde”, a menționat mijlocașul Lucas Torreira.

Diego Godin a precizat: „Vrem să câștigăm și să mergem în semifinale. Toate echipele rămase în competiție vor să câștige Cupa Mondială. Un succes cu Franța ne-ar face să visăm în continuare”.

Tot pe 6 iulie, dar în 2010, Uruguay a jucat o altă partidă la Cupa Mondială. În semifinalele competiției din Africa de Sud, la Cape Town, sud-americanii pierdeau cu Olanda, 2-3 (Forlan, M. Pereira / Van Bronckhorst, Sneijder, Robben).

Echipele probabile:

Franța: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas Hernandez – Kante, Pogba – Mbappe, Griezmann, Matuidi – Giroud.

Uruguay: Muslera – Caceres, Gimenez, Godin, Laxalt – Nandez, Torreira, Vecino, Bentancur – Suarez, Stuani (Cavani).

„Dracii roșii” atacă „Selecao”

Celălalt meci de cinci stele al zilei, Brazilia – Belgia, va avea loc de la ora 21.00, la Kazan.

„Brazilia ne este superioară din punct de vedere al individualităților. Totodată, este și o echipă puternică. Stresul și emoțiile unei astfel de confruntări pot face diferența”, a declarat belgianul Vincent Kompany.

„Este important să îi facem fericiți pe oamenii din Brazilia și ne dorim să cucerim trofeul”, a comentat fundașul brazilia Marquinhos, în timp ce Neymar a postat pe Twitter mesajul: „Mândru că fac parte din această echipă”.

Echipele probabile:

Brazilia: Alisson Becker – Fagner, Silva, Miranda, Marcelo – Paulinho, Fernandinho – Neymar, Coutinho, Willian – Gabriel jesus.

Belgia: Courtois – Alderweireld, Kompany, Vertonghen – Meunier, De Bruyne, Witsel, Carrasco – Mertens, Lukaku, Hazard.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button