Expres

Liviu Dragnea îl atacă pe Iohannis

 

Președintele PSD Liviu Dragnea a răspuns acuzațiilor opoziției, care a spus că modificările Codului Penal au fost făcute special pentru el, susținând că președintele Klaus Iohannis și un grup restrâns de persoane a decis în urmă cu un an „anihilarea” lui.
„Este un cod penal dedicat justițiabililor din România. Și vreau să vă spun cu tot respectul cuvenit că de 1 an și jumătate m-am săturat de aceste petarde aruncate de unii și de alții. Ce înseamnă dedicat pentru Liviu Dragnea? În ceea ce privește persoana mea, decizia luată acum 1 an și jumătate de către Klaus Iohannis și de către un grup restrâns de oameni cu influență și cu puteri oculte în statul român a fost că indiferet cum ar fi, eu să fiu anihilat.” – a declarat liderul PSD.
Dragnea a lansat un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, reproșând jurnaliștilor care l-au întrebat de modificările Codului Penal că nu sunt preocupați și de scandalurile cu șeful statului.. „Nu vorbiți de faptul că e un președinte la Cotroceni care calcă în picioare Constituția, care trimite un consilier să amenințe un judecător constituțional, care a obținut case prin fals și care refuză să dea sute de mii înapoi la statul român. Nu vorbiți de faptul că s-au obținut denunțuri prin șantaj, prin amenințări. Nu vorbiți de faptul că au fost probe falsificate în dosare și că sut oameni care stau în pușcărie degeaba și nevinovați. Oameni care au ieșit din pușcărie și dovedit de CEDO că au stat nevinovați. Aveți o problemă cu această obsesie. Eu nu am această problemă.”, a mai spus Dragnea.În ceea ce privește anunțul făcut de șeful statului, care a avertizat că va ataca la Curtea Constituțională modificrile Codului Penal din Parlament, Dragnea a spus că se aștepta la asta.
„Nu mă surprinde, pentru că președintele Iohannis a folosit în mod abuziv toate instrumentele pentru a bloca legi. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și multe alte legi, doar doar le iese această dorință care n-are legătură cu democrația. Nu poate fi o surpriză că atacă. Trebuie să stea la rând, că am înțeles că atacă și alții”, a spus Liviu Dragnea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button