Expres

BRAȘOV. Brățări ROGVAIV pentu călătorii autobuzului turistic din Braşov

 

RATBV pune în aplicare de vineri, 6 iulie, un nou sistem de evidenţiere a persoanelor care au achitat biletul de călătorie pentru autobuzul turistic. Astfel, utilizatorii acestui tip de serviciu vor primi, la urcarea în autobuz, după ce vor prezenta sau achiziţiona biletul de călătorie, o brăţară colorată care îi va permite accesul în acest mijloc de transport pe durata întregii zile, indiferent de numărul de călătorii.  Pentru a elimina posibilitatea apariţiei unor confuzii, operatorul de transport a pregătit brăţări în şapte culori diferite, câte una pentru fiecare zi a săptămânii. Brăţările se fixează cu ajutorul unor capse, sunt realizate dintr-un material rezistent şi, pentru a fi luate de pe mână trebuie tăiate, astfel că nu mai pot fi „refolosite” în următoarea săptămână, fără a mai plăti cei 10 lei.  Respectiva brăţară va fi primită de la şofer şi pusă pe mână imediat după urcare. Ulterior, de câte ori va urca, în aceeaşi zi, în autobuzul turistic, călătorul nu îi va arăta şoferului biletul de călătorie, ci brăţara. Totuşi, în cazul în care călătorii sunt verificaţi de controlori, ei trebuie să prezinte biletele.
Reamintim că RATBV a pus în circulaţie în data de 15 iunie 2018, autobuzul turistic al Braşovului, care circulă pe traseul Livada Poştei – strada Mureşenilor (Piaţa Sfatului) – strada G. Bariţiu – strada C. Brâncoveanu – strada Prundului – Strada Poarta Schei – strada N. Bălcescu – Strada C. Dobrogeanu Gherea – Aleea T. Brediceanu (Aleea de sub Tâmpa) – strada C. Dobrogeanu Gherea – strada N. Bălcescu – Bulevardul 15 Noiembrie 1987 – strada Agrişelor – Bulevardul Iuliu Maniu – strada N. Iorga – Livada Poştei. Pe traseu sunt amenajate 7 staţii, respectiv Livada Poştei – Piaţa Sfatului – Piaţa Unirii (Prundului) – Liceul „Andrei Şaguna” – Aleea „Tiberiu Brediceanu” – Star – Primărie. În fiecare zi sunt efectuate 10 curse, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, cu plecări din Livada Poştei (peronul din faţa Casei Baiulescu) din oră în oră, prima cursă fiind la ora 9.00, iar ultima la ora 18.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button