Expres

Angela Merkel a ajuns la un acord cu ministrul de Interne

 

Cancelarul german Angela Merkel a ajuns la un acord cu ministrul de Interne, Horst Seehofer, în privinţa unor măsuri pentru controul migraţiei după mai multe ore de discuţii. Germania va înfiinţa centre de tranzit de-a lungul graniţei cu Austria, de unde cei care au solicitat statut de refugiat într-un alt stat membru UE vor fi trimişi înapoi mult mai rapid, dacă statul respectiv va fi de acord, scrie BBC. Seehofer a declarat că cele două partide conservatoare au ajuns la un acord pentru a preveni imigraţia ilegală, caz în care el nu îşi va da demisia, aşa cum avertizase iniţial.
Seehofer este liderul Uniunii Social Creştine (CSU), partidul aliat al Uniunii Creştin Democrate (CDU), conduse de Merkel.
După discuţii intense între CDU şi CSU, am ajuns la un acord în privinţa prevenirii în viitor a imigraţiei ilegale de la graniţa dintre Germania şi Austria”, a declarat Seehofer la plecarea de la sediul din Berlin al CDU. Seehofer anunţase iniţial că intenţionează să demisioneze din rolul său de ministru de Interne dar şi din conducerea partidului pentru că este nemulţumit de acordul la care Merkel a ajuns cu liderii europeni privind migraţia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button