Expres

BRAŞOVUL rămâne sub atenţionare de ploi

 

Ieşit azi-noapte din Cod Portocaliu de precipitaţii abundente, judeţul Braşov rămâne până la noapte, la orele 23.00, sub atenţionare Cod Galben de ploi.

„În a doua parte a nopții de miercuri / joi (27/28 iunie) și pe parcursul zilei de joi 28 iunie, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei, sud-vestul Moldovei, precum și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat 50…60 l/mp”, au informat meteorologii.

De asemenea, ANM a emis o informare privind ploi moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă pentru cea mai mare parte a ţării, până mâine dimineaţă, la orele 10.00.

„Temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de munte, precum și în sudul, estul și local în centrul țării cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse care pe arii restrânse vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină”, au explicat reprezentanţii ANM.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button