Economic

Raport CE. România, pe ultimul loc în UE în domeniul inovării

 

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în domeniul inovării, arată un raport publicat astăzi de Comisia Europeană.

Practic, România este considerată un inovator modest, în condiţiile în care performanţele acesteia au scăzut în ultimii ani. Punctele forte ale ţării noastre sunt mediul prietenos cu inovaţiile şi efectele asupra vânzărilor, în timp ce punctele slabe sunt inovatorii şi investiţiile firmelor.

Suedia este lider în domeniul inovării în UE, fiind urmată de Danemarca, Finlanda, Olanda, Marea Britanie şi Luxemburg.

„Tabloul de bord din 2018 arată încă o dată că Europa are mult talent şi spirit întreprinzător, dar trebuie să ne străduim mai mult să transformăm excelenţa într-un succes. UE, statele membre, regiunile şi sectoarele industriale, inclusiv numeroasele IMM-uri, trebuie să lucreze împreună pentru a spori eficienţa de alocare a economiei noastre, pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne şi pentru a contribui la garantarea faptului că Europa rămâne în avangarda internaţională a inovării”, a declarat Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri.

În medie, performanţele în materie de inovare ale UE au crescut cu 5,8% începând din 2010. În ultimii 8 ani, performanţele în materie de inovare au crescut în 18 state membre ale UE şi au scăzut în zece. Performanţele au cunoscut cea mai mare creştere în Lituania, Malta, Olanda şi Marea Britanie, iar cea mai mare scădere în Cipru şi România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button