Alina Bica face plângere împotriva șefei DNA
Fosta șefă a procurorilor antimafia, judecată pentru luare de mită, se plânge că a fost anchetată abuziv. În plângerea pe care Alina Bica intenționează să o depună la Parchetul General, prin fax, aceasta o acuză șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, de represiune nedreaptă, ca urmare a unei declarații făcute de omul de afaceri Horia Simu într-unul din dosarele în care este judecată Alina Bica, la Înalta Curte de Casație șiși Justiție. Horia Simu spunea în fața magistraților că ar fi fost presat să declare împotriva șefei DIICOT, pentru a scăpa de arest preventiv, în 2015. Ca urmare a acelei declarații, Alina Bica a decis să facă plângere penală atât pe numele Laurei Codruța Kovesi, cât și pe numele unui procuror șef de secție din cadrul DNA, a explicat avocatul Alinei Bica. Este de așteptat ca această plângere să fie înregistrată, să primească un număr de dosar, să se înceapă ancheta cu privire la faptele sesizate și să se facă verificări, eventual audieri, pentru a vedea dacă cele reclamate de Alina Bica se confirmă sau nu. Destul de greu va cântări și sentința în acest dosar care se apropie de final. Alina Bica a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță, pentru că ar fi primit bani de la Horia Simu pentru a închide un dosar penal aflat la DIICOT.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.