112

Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire generală

 

Elena Udrea este urmărită general, în mod oficial, de Poliţia Română, după ce instanţa supremă a condamnat-o la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Pe site-ul Poliţiei Române a apărut poza fostului ministru al Dezvoltării, iar la motivul urmăririi generale este listat mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I a Penală, după decizia instanţei supreme. Tot pe site, se arată că faptele pentru care Elena Udrea este căutată sunt luare de mită şi abuz în serviciu.

Poliţia Română a primit, de la Tribunalul Bucureşti, documentele referitoare la Elena Udrea, urmând a fi dată în urmărire internaţională, au precizat, pentru Mediafax surse judiciare. De asemenea, urmează a fi informate şi autorităţile din Costa Rica, pentru a confirma că fostul ministru al Turismului încă se află în acel stat.
Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, fiind necesar ca fostul ministru să fie dat în urmărire internaţională. Durata extrădării ţine de legislaţia din Costa Rica, a mai precizat Tudorel Toader.

Potrivit procedurii, după ce instanţa emite mandatul european de arestare, reprezentanţii Poliţiei Române informează autorităţile din Costa Rica în legătură cu situaţia Elenei Udrea. Autorităţile din acel stat o reţin sau o arestează provizoriu pe Udrea, timp în care Ministerul Justiţiei din România efectuează demersurile necesare astfel încât fostul ministru al Turismului să fie extrădat în ţară. După acest pas, autorităţile din Costa Rica urmează să aprobe, pe baza documentelor emise de Ministerul Justiţiei român, extrădarea Elenei Udrea, după care o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se va deplasa în acel stat pentru a o aduce în ţară.

Citiţi şi:

Tudorel Toader: Elena Udrea poate fi extrădată

Update. Elena Udrea și Rudel Obreja, condamnați la închisoare cu executare!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button