Politic

BRAŞOV. Locuitorii din zona Tractorul-Coresi vor să cumpere bilete de călătorie şi de la şoferul de autobuz

 

În urma discuţiilor cu locuitorii din noul cartier al Braşovului, Coresi, consilierul local PSD Lucian Pătraşcu s-a poziţionat ca purtător de cuvânt al acestora şi s-a adresat conducerii RAT Braşov, prin intermediul unui comunicat de presă, cerându-i să amplaseze un automat de bilete de călătorie în staţia Coresi, pe sensul de mers Rulmentul- Livada Poștei.

„Este o problemă ridicată în discuțiile pe care le-am avut cu cetățenii din zona rezidențială Tractorul- Coresi. Am verificat și eu sesizarea și am văzut că în stația respectivă nu există nici un automat de bilete, nici un punct de vânzare al acestora. Consider că distanța pe care trebuie să o parcurgă un călător pentru a-și procura un bilet de călătorie este destul de mare, ceea ce îi creează un disconfort. Recomandăm conducerii RATBV SA să ia în considerare posibilitatea achiziționării de bilete de călătorie de la şofer sau amplasarea unor automate direct în miijloacele de transport. Totodată, pe perioada sezonului cald, considerăm că orarul de funcționare al punctelor de vânzare de bilete (acolo unde acestea există) ar trebui prelungit”, a declarat Lucian Pătraşcu.

El a argumentat solicitarea şi prin faptul că, datorită dezvoltării zonei rezidențiale, fluxul de călători a înregistrat o creștere semnificativă. 

Purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, Silviu Ştefan, ne-a spus că problema este de ceva vreme în discuţii la nivelul conducerii RAT Braşov: „Vom analiza şi această propunere şi cu siguranţă, dacă există această posibilitate, vom monta un aparat sau vom face un punct de vânzare a tichetelor de călătorie”.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button