Sport
CORONA BRAȘOV. Achiziție importantă de la HC Zalău!!!
Iată, s-a aflat numele încă unei handbaliste care în sezonul viitor va evolua la Corona Brașov, sub comanda antrenorului Ioan Crăciun.
Este vorba de Larisa Tămaș, de la HC Zalău, în vârstă de 24 de ani, despre acest transfer sportulsalajean.ro scriind: „Din câte se pare, Larisa Tămaş a discutat iniţial cu CS Minaur Baia Mare, deoarece gruparea din capitala Maramureşului este ca şi promovată în Liga Florilor şi în campionatul viitor vrea să facă o figură frumoasă. Din câte se pare, cele două părţi nu au ajuns la un punct comun în ce priveşte partea financiară. Până la urmă, handbalista a început discuţiile cu Corona Braşov, cu care a şi ajuns la un acord, astfel că în sezonul viitor Larisa Tămaş va îmbrăca tricoul formaţiei de sub Tâmpa”.
Larisa Tămaș este de loc din Baia Mare, desprinzând tainele handbalului la CSS 2 din localitate. Pasul către seniorat l-a făcut la Universitatea Neptun Constanța, după care a ajuns să fie antrenată de Gheorghe Tadici. În vară i se încheie contractul cu HC Zalău.
Este o jucătoare polivalentă, cu randament ridicat atât în apărare, cât și în atac, unde în acest sezon al Ligii Naționale, din care au mai rămas de disputat două etape, a marcat 82 de goluri.
Foto: Sportul Sălăjean
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.