Politic

Nu-i ajunge că nenorocește prezentul! PSDragnea vrea să amaneteze și viitorul României

 

Acum câteva zile, Guvernul a publicat un proiect de lege privind așa-numita Strategie „România 2040” (adică douăzeci-patruzeci, în limbajul d-nei premier Dăncilă), prin care „se instituie obligația elaborării și actualizării Strategiei de dezvoltare economică și socială a României pe termen lung (…), precum și cadrul instituțional de realizare și de asigurare a consensului național”. Totodată, după aprobarea proiectului de lege, „se instituie obligativitatea Guvernului de a continua programele și proiectele de dezvoltare ce decurg din Strategia România 2040”. Toată treaba va fi coordonată de o comisie specială, avându-l în frunte pe, desigur, Liviu Dragnea.

Întrebarea care vine, aproape automat, este următoarea: cum poate un partid și un guvern să aibă pretenția să fixeze coordonate de dezvoltare pe două decenii, când demonstrează aproape zilnic, de când conduc România, că nu sunt în stare să asigure predictibilitatea și continuitatea nici măcar pe termen foarte scurt, că nu sunt capabile de coerență nici de azi pe mâine? Altfel spus, nu pot gestiona bine prezentul țării, însă țin neapărat să-i traseze viitorul…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button