Sport

Gigi Becali a anunțat că se retrage din fotbal

 

Decizia a fost făcută public miercuri seara, la Antena 3. Becali a spus că e dezamăgit că Ionuț Lupescu nu a câștigat alegerile de la FRF.
Eu am decis să mă retrag din fotbal! Am dat act la club, toate acțiunile mele vor fi preluate de nepoți. Eu nu mai am nici o legătură cu FCSB, așa o să îi spun, ca să nu fac probleme, o să fiu un simplu suporter. Eu de ce mă retrag? Pentru că sunt în stare să te aresteze. Nu mai am nici un fel de legătură cu Steaua. O să se dea comunicatul meu, rămâne familia mea, fetele mele, nepoții mei. Nu mă mai implic, nu mai am nici un fel de tangență. Vasile Geambazi va lua cheile de la mine. Atât timp cât se întâmplă ce se întâmplă în fotbal, când e votat un om ca Burleanu, eu nu mai am de-a face. Am luat această hotărâre. Mâine apare comunicatul. Clubul va trimite la Federație și la Ligă hotărârea mea, ca să nu mai fiu considerat factor de decizie la Steaua. Asta am decis, după ce a ieșit Burleanu președinte. Dacă vreți este și un protest, dacă ne comandă fotbalul feminin și futsalul…Nu mai vreau să mă pronunț și să fac păcate. Un lucru este clar. E clar că a avut sprijin (Burleanu – n.r.) și de la dânșii (n.r. – SRI). Eu spun ce am citit. E clar că s-a folosit și de funcție.Uite că și la fotbal vă controlăm. Ca să ne demonstreze că ne controlează în toate domeniile de activitate, uite vă pun și șef la FRF (n.r. – serviciile). Mă retrag, de ce? Că ei pot spune așa, treci la Comisii, te depunctăm. Uite că nu poți, m-am retras. Eu nu mai sunt la Steaua, e familia mea. Nu mai finanțez, nu mai am nici o legătură. Este oficial. M-am retras, ca să pot spune ce vreau eu. Ei vor să pună pumnul în gură.”, a spus Gigi Becali la Antena 3.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button