112

BRAŞOV. Cinci persoane în arest preventiv, după ce ar fi obligat mai multe femei să se prostitueze în Germania. Ce bunuri au ridicat anchetatorii?! (FOTO)

  • 2_250212.JPG
  • 4_250214.JPG
  • 3_250215.JPG
 

Cinci persoane având vârste cuprinse între 22 şi 50 de ani au fost arestate preventiv, ieri, fiind acuzate că au recrutat, adăpostit şi transportat femei în Germania, unde le-ar fi obligat să practice prostituţia.

Poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Brașov, București, Dolj și Mureș, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat două percheziții, în urmă cu două zile, la locuinţele persoanelor bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

În urma acestor acţiuni, cei cinci inculpaţi – două femei şi trei bărbaţi – au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ieri au fost propuşi spre arestare preventivă la Tribunalul Braşov, măsura fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

„Membrii grupării sunt bănuiți că, în perioada mai 2017 – prezent, ar fi recrutat, adăpostit și transportat femei, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, în Germania. Astfel, au fost efectuate două percheziții la locuinţele din municipiul București ale persoanelor bănuite, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere, 9 în municipiul București, unul în municipiul Târgu Mureș și unul în municipiul Craiova. În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizați aproximativ 44.900 de euro, 300 grame de aur, două autoturisme și mai multe înscrisuri”, s-a detaliat într-un comunicat remis astăzi de Poliţia Judeţeană Braşov.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Metodele folosite de inculpaţi

Procurorii DIICOT au venit cu detalii despre caz.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017 inculpatele Papa Ioana, Brînzelea Ramona și suspectul C. C. au constituit un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat inculpații Soare Ionuț Marian, Papa Cristian Adrian Mario, Rîciu Daniel, precum și alți suspecți, care a avut ca scop săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane. S-a reținut că inculpata Papa Ioana, direct sau prin intermediari, a racolat tinere pe care, ulterior, inculpata Brînzelea Ramona și suspectul C. C. le transportau în Germania, în zona orașului Dortmund, unde în cadrul cluburilor din zonă, acestea practicau prostituția sub directa coordonare și supraveghere a membrilor grupului infracțional”, se menţionează în comunicatul DIICOT.

Conform anchetatorilor, unele dintre victime au fost recrutate și exploatate prin inducere în eroare, „făptuitorii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora”. În fapt, tinerelor le era creat sentimentul că fac parte dintr-o familie şi că ceea ce câştigă prin prostituţie i se cuvine „familiei”, suspectul C. C. fiind „tatăl”, iar inculpata Brînzelea Ramona „mama”.

„De asemenea, inculpații Soare Ionuț Marian și Papa Cristian Adrian Mario, sub coordonarea inculpatei Papa Ioana, au recrutat mai multe tinere prin metoda «lover boy», inculpații locuind împreună cu acestea pe teritoriul Germaniei, în apartamentul închiriat de către inculpata Brînzelea Ramona. Astfel, inculpații Soare Ionuț Marian și Papa Cristian Adrian Mario primeau un procent de 50% din sumele obținute de către tinere din practicarea prostituției, iar restul de 50% revenea inculpatei Brînzelea Ramona și suspectului C. C”, au precizat procurorii DIICOT.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button