[ViDEO] BRAŞOV. Au început lucrările de reparaţii la drumurile naţionale
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au anunţat astăzi că au început reparaţiile pe DN 11, la ieşirea din Braşov spre comuna Hărman, şi pe DN 1, zona serpentinelor de la Timişul de Sus.
„Am început programul de reparaţii, plombări de gropi şi turnări de mixturi asfaltice calde. Joi a fost semnat contractul, iar după zilele libere de Paşti, astăzi am început lucrările. În acest moment este o echipă care lucrează pe DN 11, alta pe DN 1, spre Predeal. Urmează ca zilele viitoare să începem şi pe DN 13, spre Rupea, dar şi pe DN 73A, între Predeal şi Râşnov. Sper ca vremea să ţină cu noi, să reuşim ca în cel mai scurt timp să punem în ordine drumurile naţionale! Drum bun!”, a transmis Horia Stancu, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Braşov.
Valoarea contractului se ridică la 2.270.000 cu TVA, după cum a specificat sursa citată, bani cu care se vor repara 45.000 mp de drumuri. După aprecierea lui Stancu, lucrările care se vor efectua pe toată raza judeţului braşov vor rezista cel puţin un an şi jumătate.
„Şi noi, ca toată lumea, ne dorim ca drumurile să fie în cele mai bune condiţii. Faţă de alte perioade similare, în această iarnă pare că drumurile s-au degradat mai mult, iar asta şi din cauza schmbărilor bruşte de temperatură, de la o zi la alta, ziua faţă de noaptea, iar acest lucru pentru drumuri este o mare problemă”, a specificat Horia Stancu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.