Fostul președinte sud-coreean, condamnat la 24 de ani de închisoare
O instanță din Coreea de Sud a condamnat-o la 24 de ani de închisoare pe Park Geun-hye, care a fost găsită vinovată de corupție în urma unui imens scandal care a relevat legăturile ilicite între clasa politică și unele din cele mai mari conglomerate din Coreea de Sud, informează agenția Reuters. Instanța a stabilit că fostul președinte a conspirat cu o apropiată a sa, Choi Soon-Sil, pentru a primi zeci de milioane de dolari de la conglomerate sud-coorene. Park, care neagă acuzațiile, nu a fost prezentă în sala de judecată. O instanță de la Seul a găsit-o vinovată pe Park pentru 16 capete de acuzare, inclusiv abuz de putere, luare de mită și divulgarea de secrete de stat. Park Geun-hye, 66 de ani, primul președinte femeie al Coreei de Sud, a fost demis în decembrie 2016 de Parlamentul de la Seul, în urma unor ample demonstrații de stradă la care au participat sute de mii de coreeni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.