Politic

BRAŞOV. Începe campania de „plombare” a gropilor din asfalt!

 

Dacă vă apare în cale vreo groapă în asfalt sau un drum impropriu de circulat pe el, acum este momentul să faceţi sesizarea către autorităţile locale, care se apucă în curând de „plombare”, reparaţii şi refacere marcaje. 

Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, lucrările de reparaţii la nivelul infrastructurii rutiere din municipiul Braşov vor începe la jumătatea lunii aprilie, când va fi demarată o amplă campanie de atenuare a efectelor zăpezii asupra carosabilului.

Sursa citată a precizat că, până în prezent, au fost identificate peste 100 de străzi unde sunt necesare lucrări de reparații, iar pe unele s-a intervenit deja. Printre acestea sunt Podul Creţului, După Inişte, Livada Poştei, Şirul Livezii, 15 Noiembrie, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Şcolii, Carierei, Cărămidăriei, Lungă şi altele.

În şedinţa Comisiei de Circulaţie şi Urbanism din cadrul Primăriei Braşov care a avut loc astăzi s-a luat şi decizia să fie montate „insule” pe şoselele cu cel puţin două benzi pe acelaşi sens de mers. Prima vizată pentru o astfel de lucrare este Calea Făgăraşului. 
 
Totodată, vor fi refăcute marcajele stradale, prioritate având trecerile de pietoni din zona unităţilor de învăţământ. 
 
Aşadar, braşovenii nemulţumiţi de cum arată şoselele şi trotuarele pe care le folosesc sau marcajele pe lângă care trec, pot face sesizări la următoarele adrese de e-mail: strazibv@brasovcity.ro şi/sau dirtehnica@brasovcity.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button