BRAȘOV. Trei inși au fost reținuți pentru fapte de violență
Trei inși au fost reținuți de polițiști, ieri, pentru fapte de violență comise pe raza municipiului Brașov, în două dintre cazuri fiind vorba despre conflicte conjugale.
Astfel, polițiștii Secției 5 Poliție Brașov au fost sesizați că, în jurul orelor 17.00, în timp ce se afla la domiciliul său de pe str. Înfrățirii, din municipiul Brașov, pe fondul consumului excesiv de alcool, un bărbat de 52 de ani ar fi devenit violent fizic cu soția sa, căreia i-ar fi aplicat mai multe lovituri.
Tot agenții Secției 5 Poliție Brașov au fost solicitați să intervină la o adresă de pe strada Violetelor, după ce un brașovean de 28 de ani, aflat tot sub influența alcoolului, și-a agresat fizic soția, în jurul orelor 21.00.
În ambele cazuri, bărbații au fost reținuți pentru violență în familie.
În al treilea caz, un bărbat de 35 de ani a fost reținut, după ce ar fi lovit cu pumnul în zona feței un cetățean turc în vârstă de 20 de ani, care are reședința în municipiul Brașov. Incidentul a avut loc în fața unui magazin de pe strada Lânii. Cercetările continuă pentru lovire și alte violențe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.