Un militar britanic a fost ucis în Siria
Un membru al forțelor speciale britanice a fost ucis în urma unei explozii produse în Siria, anunță Ministerul britanic al Apărării, citat de site-ul postului Sky News.
„Confirmăm cu regret că un membru al forțelor armate britanice a fost ucis în explozia unui dispozitiv artizanal, în Siria. Militarul participa alături de trupe americane la o operațiune contra rețelei Daesh” (Stat Islamic), a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării. Anterior, armata americană anunțase că doi membri ai coaliției internaționale conduse de Statele Unite au fost uciși în Siria, iar alți cinci au fost răniți. Un oficial sirian a declarat pentru agenția Associated Press că explozia a avut în orașul sirian Manbij, cu populație arabă și kurdă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.