BRAŞOV. RATBV modifică trasee şi suspendă câteva linii la final de săptămână
După ce CNAIR a anunțat restricții de circulație pe câteva tronsoane de drumuri naționale din județ, și RATBV anunţă că vor fi operate câteva modificări temporare de trasee și orare în sistemul de transport public, impuse de desfăşurarea Raliului Braşovului, la finele acestei săptămâni.
Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 17.45 – 23.00, respectiv pe perioada în care se va desfășura o probă specială pe Bulevardul Eroilor, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 și 41 se va face de la stația „Sanitas” pe Strada Vlad Țepeș, fără a se mai ajunge în capătul de linie Livada Poștei. În acest sens, RATBV S.A. va înființa o stație temporară pe Strada Vlad Țepeș, în vecinătatea Teatrului Dramatic. În același interval orar menționat, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare dinspre zona Bartolomeu spre cartierul Astra, vor circula pe traseul: Stadionul Municipal – Calea Făgărașului – Strada Stadionului – Bulevardul Griviței – Bulevardul 13 Decembrie – Strada Castanilor – Bulevardul 15 Noiembrie 1987, iar apoi pe traseul obișnuit, până la capătul de linie „Roman”.
De asemenea, sâmbătă, 24 martie, între orele 10.30 – 16.00, iar duminică, 25 martie, între orele 14.30 – 18.30, va fi închis DN 1E (Drumul Poienii), astfel că va fi sistată circulația autobuzelor pe linia 20. Ultimele plecări în cursă înainte de oprirea circulației vor avea loc sâmbătă la orele 10.30, din ambele capete de linie, iar duminică, la orele 14.30, din ambele capete de linie. Circulaţia autobuzelor pe linia 20 va fi reluată după finalizarea competiţiei automobilistice din ambele capete de linie, conform orarelor obişnuite.
De menţionat şi faptul că atât în cursul zilei de sâmbătă, cât şi în cursul celei de duminică, pe perioada desfăşurării competiţiei automobilistice va fi suspendată circulaţia autobuzelor de pe linia 60, care deserveşte traseul Poiana Mică – Telegondola Poiana Braşov. În cursul zilei de sâmbătă, începând de la orele 10.00, până la finalizarea programului, autobuzele de pe linia 50, în capătul de linie din Livada Poștei, vor opri la peronul imediat următor celui din fața Casei Baiulescu.
„RATBV S.A. îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat, le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată și îi asigură că va depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, circulaţia mijloacelor de transport în comun să revină la traseele şi orarele obişnuite în cel mai scurt timp posibil. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră în cele două zile de competiţie, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de RATBV”, se arată în comunicatul semnat de Silviu Ștefan, purtător de cuvânt al companiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.