112

BRAŞOV. Aţi primit atenţionare de la MAI, pe WhatsApp?! Este FALSĂ

 

Aţi primit pe WhatsApp un mesaj de atenţionare, cu privire la metode de înşelăciune, care pare să fi fost trimis de Ministerul Afacerilor Interne?! Dacă da, atunci nu-i daţi crezare şi nici nu-l distribuiţi cunoscuţilor, pentru că este fals! Un astfel de mesaj a ajuns şi la noi, astfel că am întrebat-o pe reprezentanta Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, cu privire la autenticitate, iar aceasta ne-a informat că este un mesaj fals, nicidecum trimis de MAI.
De altfel, nu este prima dată când Poliţia trebuie să atenţioneze cu privire la… false atenţionări. Luna trecută, reprezentanţii IGPR au informat că, deşi aşa părea, nu de la ei a pornit mesajul potrivit căruia hoţii oferă gratuit obiecte care conţin CIP-uri, pentru ca apoi să poată urmări victimele ( pentru detalii, citiţi şi: Poliţia Română atenţionează asupra unei false… atenţionări!!!).

Redăm mai jos mesajul pe care l-am primit pe WhatsApp şi care s-a dovedit a fi doar o alertă falsă, lansată de persoane necunoscute:

„MINISTERUL DE INTERNE INFORMEAZA

In general evitati ORICE contact necunoscut si retelele de socializare (mai ales nu postati informatii despre dv.) FOLOSITI BCC!!!!!

> Informatii utile

Un nou tip de frauda face ravagii: esti sunat de cineva care se da drept operator la Cosmote , Orange sau Vodafone. Poate fi un fost angajat al firmei respective, pentru ca are acces la baza de date. Iti spune ca e ceva in neregula cu factura ta si te roaga sa tastezi un cod de cifre. Daca ai facut asta, ii incarci cartela respectivului cu 300 EURO! Da mai departe daca vrei sa ajuti si pe altii.
Cu respect, Adrian Daniel Apostol – Referent – Biroul Instante si Proceduri Judiciare – Directia Juridica – Tel: 0372262306

Informare a Ministerului de Interne

In atenţia tuturor deţinătorilor de telefoane mobile:

Daca un corespondent lasă un mesaj sa apelati numărul 06 07 74 52 41. Nu apelaţi în nici un caz acest număr; factura dumneavoastră va fi foarte mare.
Această informaţie, transmisa de Oficiul Central de Stopare a Terorismului, a fost comunicată în masă.

După un timp escrocii au găsit un alt sistem pentru utilizarea frauduloasă mobilelor.. Ei va apelează pe GSM, se prezintă ca fiind ” Provider” Orange , Cosmote (sau orice retea in care sunteţi abonat), vă cer să introduceţi un cod care este 09 # explicându- va că este vorba de o verificare a mobilului dumneavoastră. NU TASTATI IN NICI UN CAZ CODUL INDICAT SI INCHIDETI IMEDIAT. Hotii dispun de dispozitive ce le permit sa citeasca cu acest cod cartela SIM. Nu le rămâne decât să creeze o noua cartelă (sau oricat de multe) cu care vor vorbi in contul tau. Această fraudă se practică în mod curent şi este, deci, necesar ca această informaţie să fie difuzată rapid unui număr cât mai mare de persoane.

ATENTIE de transmis URGENT

Dacă aveţi un apel telefonic şi pe mobil se afişează “A C E” nu răspundeţi; anulaţi apelul. Este un virus care distruge cartela SIM şi distruge mobilul. Aceasta a fost confirmata de Motorola, Sagem si Nokia

In atentia utilizatorilor Internetului RUGAM TRIMITETI ACEST AVERTISMENT PRIETENILOR, FAMILIEI, ETC….
Fiţi vigilenţi în următoarele zile! Nu deschideţi niciun mesaj care are ataşata o filă numita “Invitaţie”, indiferent cine o trimite. Este un virus care deschide o Flacără Olimpică. Aceasta “arde” întregul hard disc al computerului dvs. Acest virus va fi trimis de la cineva care are adresa dvs. de email în lista de contact, de aceea trebuie să trimiteţi acest email tuturor contacţilor. E mai bine să primiţi acest mesaj de 25 de ori, decât să primiţi virusul şi să-l deschideţi.
Dacă primiţi un mail cu denumirea de ‘invitaţie”, chiar trimis de un prieten, nu-l deschideţi şi scoateţi-l din computer imediat.
Acesta este cel mai periculs virus anunţat de CNN; a fost clasificat de Microsoft ca fiind cel mai distructiv virus introdus vreodată in retea”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button