Sport

BRAȘOV. Sezon terminat pentru Corona. Eliminarea din Cupa României închide un nou an competițional ratat

  • dsc02280.jpg
  • dsc02286.jpg
  • dsc02287.jpg
  • dsc02288.jpg
  • dsc02289.jpg
  • dsc02290.jpg
 

Echipa de handbal feminin Corona Brașov a încheiat încă din luna martie acest sezon. Departe de podium în Liga Naționale, formația noastră a părăsit și Cupa României, astfel că nu se mai poate vorbi despre îndeplinirea obiectivului, calificarea în Cupa EHF.

La Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, Corona a pierdut în această seară, 27-31, în fața formației HCM Rm. Vâlcea, în sferturile Cupei României.

În prima repriză, oaspetele au dominat autoritar. Până în minutul 17, Corona nu a avut apărare, iar poarta nu a scos vreo minge. În plus, s-au irosit destule atacuri – pase greșite, ratări din situație 1-1 cu portarul advers- iar de partea cealaltă Irina Glibko a făcut ce a vrut pe teren (a încheiat meciul cu 11 goluri înscrise) și, normal, scorul a căpătat proporții. Pe bancă, Dragoș Dobrescu nu a făcut nimic pentru a-și ajuta echipa, arătându-și limitele. La pauză a fost 17-12, un avantaj important pentru vâlcence.

După reluarea jocului, Dobrescu a văzut în sfârșit că Glibko trebuie luată om la om. Fără liderul ei, anihilat de Marilena Neagu și apoi de Eliza Buceschi, echipa din Rm. Vâlcea a căzut o perioadă. Deși Bianca Tiron s-a accidentat, fiind scoasă pe targă de pe teren (a revenit ulterior pe bancă, dar n-a mai evoluat), Corona a început joace altceva. În primul rând s-a apărat excelent (din păcate doar timp de aproximativ un sfert de oră) și a început cursa de urmărire, care a dus-o în avantaj în minutul 45, 21-20. Cu Sorina Târcă în zi mare, echipa noastră părea că poate câștiga acest meci. Au venit însă greșeli inexplicabile ale antrenorului Dobrescu. Deși formația sa era pe val, iar rivalele erau groggy, Dobrescu a cerut time-out, o decizie care a schimbat scoarta meciului. Practic, tehnicianul Coronei și-a ajutat adversarul să iasă din corzi și a fost pedepsit. Vâlcencele au reintrat în meci în timp ce Buceschi&Co. au pierdut momentul excelent. Oaspetele au preluat din nou inițiativa, s-au desprins și au avut un final liniștit. HCM Rm. Vâlcea s-a impus cu 31-27 și s-a calificat în turneul Final Four al Cupei României, unde mai sunt CSM București, CSM Roman și Dunărea Brăila.

„Am ajuns mai târziu la sală pentru acest meci. Am reușit să le prindem, păcat că nu am reușit să rezistăm. Când ai o jumătate de echipă la infirmerie, nu e ușor să duci un meci întreg. Dacă nu joci 60 de minute, e greu să câștigi. Am cerut acel time-out pentru a da aer echipei. Din păcate, nu mergem mai departe”, a declarat antrenorul Dragoș Dobrescu.

Marcatoare pentru Corona: S. Târcă 9, Chiper 7, Buceschi 5, Tiron 2, Popa 2, Tătar 2.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button