Expres

BRAŞOV. Le-a mulţumit poliţiştilor în scris pentru autoturismul recuperat

 

Administratorul unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Săcele a ţinut să le mulţumească poliţiştilor de acolo în scris, după ce aceştia au reuşit să recupereze un autoturism care îi fusese furat din parcare. În fapt, omul a aflat de furt chiar de la poliţişti, în momentul în care aceştia l-au înştiinţat că au reuşit să şi găsească maşina.

„În luna februarie a.c., administratorul unei societății comerciale cu punct de lucru pe raza municipiului Săcele a fost înștiințat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele că unul dintre autoturismele aparținând societății, parcat în incinta punctului de lucru, a fost sustras, dar a fost recuperat de către polițiști și se află la sediul poliției.
Autoturismul a fost predat persoanei vătămate. Administratorul a ținut să își exprime mulțumirea în scris, trimițând o scrisoare în care își arată aprecierea pentru profesionalismul și operativitatea celor care au acționat pentru recuperarea bunului”, a precizat, astăzi, reprezentanta Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button