Update. BRAȘOV. Le-a luat foc mașina cu care făceau naveta (FOTO)

Cinci persoane se aflau în autoturism care a luat foc, astăzi – în jurul orelor 17.00, pe DN 1, în zona stațiunii brașovene Predeal. Potrivit reprezentantei Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu, cei cinci ocupanți ai mașinii sunt colegi de serviciu și făceau naveta pe ruta Brașov – Comarnic, în momentul în care s-a produs incidentul. „S-a aprins în timpul mersului”, a precizat sursa citată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Traficul rutier nu a fost oprit. Un echipaj de pompieri de la secția din Predeal a intervenit la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă, după cum ne-a informat și plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Mașină în flăcări pe DN1, spre Predeal
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

