Sport

BRAȘOV. Corona Sportul Studențesc, două dueluri cu Steaua București

 

Corona Sportul Studențesc va avea parte în acest week-end, vineri și sâmbătă, de la ora 12.00, la Bazinul „Olimpic”, de două dueluri cu Steaua București, liderul Superligii Naționale de polo.

„Vor fi două meciuri foarte grele, având în vedere că jucăm cu prima clasată. Totuşi, aşa cum am făcut de fiecare dată, indiferent de adversar, noi ne vom juca şansa şi sperăm să reuşim să câştigăm măcar una dintre cele două partide. Ne-am pregătit foarte bine şi sper să facem două meciuri bune. Ştim că nu va fi uşor, dar vom lupta pentru şansa pe care o avem. Ne dorim să simţim cu adevărat că jucăm acasă. Sper ca braşovenii să fie alături de noi pentru că băieţii au mare nevoie de susţinerea lor. Polo este un sport foarte spectaculos iar braşovenii ar avea ce să vadă, aşadar îi aşteptăm în număr cât mai mare alături de noi. Pentru noi este important să terminam pe podium pentru că avem apoi o şansă foarte mare să jucăm finala campionatului. Având în vedere că jucăm imediat după Ziua Femeii, este firesc să pregătim şi noi surprize pentru cele care vor fi la bazin alături de noi. Eu sper să avem cât mai multe doamne şi domnişoare care să se bucure de ceea ce le-am pregătit”, a declarat antrenorul Aurelian Georgescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button