Educaţie

BRAŞOV. Sunt toată ziua online, dar 50% dintre liceeni stau prost la competenţele informatice

 

Examenul de Bacalaureat sesiunea de „vară” 2018 şi-a consumat etapa probelor aşa-zis orale (de competenţe lingvistice şi digitale), care au avut loc în perioada 12-23 februarie. Evaluările acestea, pentru care liceenii au primit doar calificative, ce vor fi înscrise pe certificate de competenţe, nu contează în media finală a examenului de Bacalaureat, însă, fără ele candidatul nu poate intra în probele scrise. Examenele scrise vor avea loc în iunie, notele acestora fiind adevărata miză.

72% dintre elevii de a XII-a, utilizatori experimentaţi ai limbii române

72% dintre liceenii care au susţinut proba de competenţe lingvistice în limba română sunt „experimentaţi”. Pentru această probă A, au fost înscrişi 2.951 de candidaţi din Braşov. 35 nu au mai venit deloc la examen, iar un alt candidat, de la Liceul Teoretic „Mihai Săulescu” din Predeal, a fost eliminat, pentru că i-a sunat telefonul în timpul probei. El nu va mai putea examenul de Bacalaureat decât în prima sesiune din 2019. Din restul candidaţilor care au intrat în săli, 256 au obţinut calificativul „mediu” ca utilizatori ai limbii române, 534 – „avansat”, iar 2.125 de candidaţi au fost declaraţi „experimentaţi”.
La proba de competenţe lingvistice în limba maternă au fost înscrişi 227 de candidaţi care studiază în limbile minorităţilor naţionale (germană sau maghiară), de la Colegiul Național „Aprily Lajos” Brașov, Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov, Liceul Teoretic „Johannes Honterus” Brașov, Colegiul Național „Doamna Stanca” Făgăraș, Liceul „Șt. O. Iosif” Rupea, Liceul Teoretic „Zajzoni Rab Istvan” Săcele. Nu a lipsit nici un candidat, iar 214 (94,27%) au primit calificativul „experimentat”, 12 „avansat” şi unul singur „mediu”.

45% sunt experimentaţi la proba cu trei… probe

Dacă evaluării de competenţe lingvistice în limba română îi sunt alocate 15 minute, proba de evaluare a competenţelor lingvistice durează aproape trei ore, deoarece cuprinde… trei probe: proba de înţelegere a unui text audiat, care cuprinde două subiecte (20 de minute), proba scrisă, prin care este testată capacitatea de a înţelege un text citit şi de a scrie în limba respectivă (120 de minute) şi proba orală (15 minute pentru pregătirea răspunsurilor şi 10-15 minute pentru prezentarea lor în faţa comisiei).
În funcţie de punctajul obţinut, elevilor li se stabileşte nivelul de competenţă lingvistică astfel: 11-30 de puncte (A1 – introductiv), 31-60 de puncte (A2 – intermediar), 61-80 de puncte (B1 – nivel prag), 81-100 de puncte (B2 – avansat). Calificativele sunt următoarele: A1 – începător; A2 – mediu; B1 – avansat; B2 – experimentat. Punctajul se dă pentru cinci aspecte ITC – înţelegerea textului citit (41% dintre liceenii braşoveni au primit calificativ B2 „experimentat”), PMS – producerea de mesaje scrise (aproape 35% B2), ITA – înţelegerea textului audio (35% au A2 „mediu”), PMO – producerea de mesaje orale (45% B2), IO – interacţiune orală (46% „experimentaţi”).

138 sunt în afara oricărui calificativ la competenţe digitale

Rezultatele cele mai slabe, paradoxal, sunt cele înregistrate la proba D – cea privind competenţele digitale (de utilizare a calculatorului, cu şi fără internet). Dintre cei 2.271 de liceeni înscrişi, 43 au absentat, 138 (5%) nu au putut primi nici un calificativ, 335 (12%) sunt începători, cei mai mulţi – 864 (31%) au competenţe medii, 656 (23%) sunt avansaţi şi doar 735 (25,52%) sunt experimentaţi.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button