BRAŞOV. Depistat băut la volan, azi-noapte, în Poiana Braşov
Un conducător auto în vârstă de 51 de ani este cercetat penal, după ce a fost prins şofând sub influenţa băuturilor alcoolice, azi-noapte, pe strada Poiana Ursului din Poiana Braşov. Bărbatul a fost oprit pentru control chiar la miezul nopţii, iar etilotestul a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur.
„În consecinţă acesta a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente în care se va propune soluţie legală la finalizarea verificărilor”, a informat reprezentantul Poliţiei Judeţene Braşov, Ionuţ Marin.
Un alt conducător auto, în vârstă de 59 de ani, din judeţul Braşov, a fost prins aseară în timp ce şofa un autoturism înmatriculat în Bulgaria, fără a avea încheiată poliţă de asigurare RCA (Răspundere Civilă Auto). Şoferul a fost tras pe dreapta pentru control pe strada Zaharia Stancu din municipiul Braşov. El s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul care nu are drept de circulaţie în România.
În fine, ieri noapte, un braşovean în vârstă de 33 de ani a fost depistat de poliţiştii în timp ce şofa pe strada Lânii din municipiul Braşov, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.