Politic

Liviu Dragnea susţine afirmaţiile preşedintelui referitoare la Legile Justiţiei: „E o problemă care ţine de România”

 

Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a afirmat, astăzi, la Palatul Parlamentului, că susţine punctul de vedere al preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa Legilor Justiţiei.

„Am apreciat foarte mult ce a spus preşedintele Iohannis. Am acelaşi punct de vedere. De fapt şi domnul Juncker a spus, poate cu alte cuvinte, acelaşi lucru. Legile Justiţiei vor fi puse în acord cu deciziile CCR. Sunt deja două legi care au ieşit de la Curte şi se întorc la Parlament. Va urma şi a treia lege, să vedem ce decide Curtea. De asemenea, susţin acelaşi punct de vedere, că e o problemă care ţine de România şi e bine ca noi să rezolvăm aici şi sigur că vom găsi, nu avem de ce să nu găsim punctele de vedere comune pentru ca obiectivele pe care şi noi le avem şi înţeleg că toată lumea de bună credinţă le are – şi anume independenţa justiţiei să nu fie afectată”, a explicat Liviu Dragnea.

În privinţa afirmaţiei preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la faptul că dacă Legile Justiţiei rămân aşa cum au fost votate, atunci discuţia pe Schengen se va purta în alţi termeni, oficialul social-democrat a menţionat că Legile Justiţiei nu mai rămân în forma adoptată, pentru că vor fi modificate în acord cu deciziile CCR.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles că în România există „o problemă majoră” cu Legile Justiţiei şi cu Codurile Penale şi că soluţia este în ţară, nu afară.

Citiţi şi:

Preşedintele Klaus Iohannis: „Avem o problemă majoră cu Legile Justiţiei şi cu Codurile Penale în România”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button